I. Avantaje si dezavantaje la infiintarea unui SRL
Principalele avantaje ale infiintarii unei SRL sunt:
a)asociatii firmei raspund in fata creditorilor cu patrimoniul firmei, si nu cu averea proprie in limitele prevazute de lege;
b)nu este necesara pregatirea profesionala pentru codurile CAEN din actul constitutiv;
c)societatea poate trece in obiectul de activitate oricate coduri CAEN doreste,mai putin cele reglementate prin legi speciale.
d)exista doua optiuni pentru plata impozitului trimestrial: 3% impozit pe venit sau 16% impozit pe profit;
e)daca se opteaza pentru plata impozitului de 16% firma nu este obligata sa aiba salariati;
Principalele dezavantaje ale infiintarii unei SRL:
a)daca se alege varianta de impozitare 3% pe venituri,societatea este obligata ca in termen de 60 zile de la infiintare sa angajeze un salariat cu contract individual de munca;
b)dubla impozitare a profitului:o data 3% impozit pe venit sau 16% impozit pe profit aferent firmei si 16% impozit pe dividende;
c)patronul intra in posesia profitului realizat in anul urmator prin repartizarea profitului ca dividende.
II. Etape de infiintare
Inregistarea propriu-zisa se face la Oficiul National al Registrului Comertului(ONRC).
Formularele si lista documentelor necesare precum si ghidul de completare se gasesc pe www.onrc.ro.
In functie de vectorul fiscal ales la infiintare si de modificarile ce vor aparea in acesta, este necesara deplasarea la ANAF pentru completarea declaratiei 010 –Declaratie de inregistrare fiscala /Declaratie de mentiuni pentru persoane juridice,asocieri si alte entitati fara personalitate juridica.
III. Fiscalitate
Impozitarea
Exista 2 optiuni de impozitare:
a) 3% impozit pe venit –conditii ce trebuie indeplinite: angajarea a minim unui salariat si pana la maxim 9 salariati cu contract individual de munca, in termen de 60 zile de la data eliberarii certificatului de la Registrul Comertului;cifra de afaceri sa nu depaseasca 100.000 euro. Nu pot opta pentru plata impozitului pe veniturile microintreprinderilor urmatoarele persoane juridice care: desfasoara activitati in domeniul bancar;desfasoara activitati in domeniul asigurarilor si reasigurarilor,al pietei de capital cu exceptia persoanelor juridice care desfasoara activitati de intermediere in aceste domenii;desfasoara activitati în domeniile jocurilor de noroc, consultantei si managementului;au capital social detinut de un actionar sau asociat persoana juridica cu peste 250 angajati.
b) 16% impozit pe profit – nu este necesara angajarea nici unui salariat,profitul impozabil la care se aplica cota de 16% se calculeaza dupa formula: Total venituri - total cheltuieli - venituri neimpozabile + cheltuieli nedeductibile
Indiferent de forma de impozitare aleasa, impozitul calculat se declara si se plateste trimestrial pana la data de 25 a lunii urmatoare pentru trimestrul incheiat.
Atentie!
O firma poate fi microintreprindere platitoare de impozit pe venit 3% sau microintreprindere platitoare de impozit pe profit 16%.
Cu salariati sau fara ?
Primul pas pentru angajarea unui salariat il reprezinta intocmirea Contractului individual de munca si transmiterea acestuia la Inspectoratul teritorial de munca(ITM) prin intermediul programului Revisal cu o zi inainte de inceperea derularii contractului . De asemenea, fiecarui salariat i se intocmeste un dosar care trebuie sa cuprinda documentele necesare angajarii, un exemplar din Contractul individual de munca, iar pe parcurs se completeaza cu actele aditionale intocmite si alte documente care le modifica pe cele initiale.
Inaintea angajarii unui salariat este obligatoriu controlul medical la cabinetul de Medicina Muncii, apoi acest control se afectueaza anual.
Salariatului nou venit i se aduc la cunostinta prevederile Regulamentului intern al firmei, i se inmaneaza un exemplar din fisa postului, este instruit pe linie de Sanatate si securitate in munca. Angajatorului ii este necesara dovada ca angajatul a luat la cunostinta despre toate acestea.
Taxe si impozite aferente fondului de salarii
Angajat:
10.5% contributie individuala de asigurari sociale (pensii -CAS)
5.5% contributie la fondul national unic de sanatate (CASS)
0.5% contributie individuala pentru somaj
16% impozit pe veniturile din salarii
Angajator:
20.80% contributie la fondul de pensii(CAS)
5.2 % contributie la fondul national unic de sanatate (CASS)
0.5% contributie la fondul de somaj
0.85% contributie pentru concedii si indemnizatii
0.25% contributie la fondul de garantare pentru plata creantelor salariale
0.1-...% contributie de asigurare pentru accidente de munca si boli profesionale in functie de codul CAEN al activitatii principale declarate.
Salariul minim garantat in plata pentru 2011 este de 670 lei pentru un program de 8 ore.
Contractele de munca pot fi incheiate pentru norma intreaga – 8 ore – dar si cu timp partial .
In cazul in care nu exista salariati angajatorul nu are nici una din obligatiile prezentate mai sus.
Taxa pe valoarea adaugata
La infiintare, firma poate opta pentru a fi platitor de TVA sau nu.
Optiunea de neplatitor este activa pana la depasirea plafonului de 35.000 euro cifra de afaceri /an,respectiv 119.000 lei (curs euro calculat la data aderarii Romaniei la UE), firma are obligatia ca in termen de 10 zile lucratoare ale lunii urmatoare depasirii plafonului sa se inregistreze ca platitor de TVA prin depunerea formularului 010.
Daca se opteaza pentru varianta “neplatitor de TVA” nu exista posibilitatea ca firma sa poata deduce TVA-ul de pe facturile de achizitii. La emiterea facturilor, de asemenea, nu se va evidentia TVA-ul aferent.
Daca se opteaza pentru varianta “platitor de TVA” de pe facturile de achizitii se deduce TVA-ul,pe facturile emise se colecteaza TVA.
TVA deductibil( facturi primite) > TVA colectat(facturi emise) = TVA de recuperat de la bugetul statului
TVA deductibil( facturi primite) < TVA colectat(facturi emise) = TVA de plata la bugetul statului
Nota : Conform OMFP nr.1984/2011 inregistrarea ca platitor TVA pentru o firma nou infiintata se face cu respectarea anumitor proceduri.
Obligatii declarative
In functie de optiunile firmei la infiintare, o societate are urmatoarele obligatii declarative:
- declaratia 100 trimestriala privind obligatiile de plata la bugetul de stat;
- declaratia 101 anuala privind impozitul pe profit;
- declaratia 112 declaratie lunara privind obligatiile de plata a contributiilor sociale,a impozitului pe venit si evidenta nominala a persoanelor asigurate;
- declaratia 300 lunara sau trimestriala decont de taxa pe valoarea adaugata;
- declaratia 390 lunara privind achizitiile si livrarile intracomunitare;
- declaratia 392 A anuala privind livrarile de bunuri si prestarile de servicii efectuate in anul precedent ;
- declaratia 392 B anuala privind livrarile de bunuri si prestarile de servicii efectuate in anul precedent;
- declaratia 394 semestriala privind livrarile/prestarile si achizitiile efectuate pe teritoriul national;
In cazul in care societatea are salariati exista obligativitatea depunerii centralizatorului fiselor fiscale pana la data de 28 februarie a anului urmator pentru anul incheiat.
De asemenea, in termen de 150 zile calendaristice ale anului urmator se depun situatiile financiare anuale pentru anul incheiat.
Registre obligatorii.
-Registrul unic de control
-Registrul de evidenta fiscala pentru platitorii de impozit pe profit
-Registrul jurnal
-Registrul inventar
-Cartea mare
Asociatia Profesionala a Economistilor si Contabililor din Romania
www.apec-romania.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu